Monthly Archives: September 2007

Şi a-nceput…

Pentru unii ziua de 17 septembrie a însemnat prima zi în care au păşit pentru prima oară pe holurile şcolii, sau pentru alţii un pas considerabil de important pentru viaţa lor. Ziua a început foarte plin, iar asta am resimţit-o şi în mijloacele de transport, unde aglomeraţia era foarte mare. Pe străzi, tot ce vedeai mai mult şi mai mult erau tineri îmbrăcaţi ca de sărbătoare, la 4 ace, care la prima vedere păreau nerăbdători să-şi revadă colegii sau să şi-i cunoască, dar defapt gustul dulce al vacanţei e de neuitat; apoi mai erau şi părinţii care se îmbulzeau să prindă ultimele fire de flori neofilite, aproape ajungând să negocieze preţul ultimului buchet de flori rămas cu vânzătorii, iar după ce s-au terminat festivităţile de deschidere, terasele, barurile şi restaurantele s-au umplut cu tineri din motive pe care vi le puteţi imagina. :)

Un an şcolar bun pentru toţi şi mult succes vă urez! 😛

Cu respect, Cornelia

Transport pentru sinistratii din zona Tecuci

Deoarece sunt oameni de bine care vor sa trimita ajutoare din localitatile Romaniei catre Galati, va publicam datele necesare.

Curieratul rapid NEMO EXPRES asigura transport catre noi, in Galati. Tot ce trebuie e sa completati urmatoarea adresa la destinatar:

DESTINATAR:

SC COMPITSERV SRL

Galati, str. Traian nr. 69, bloc OMNIA – Parter

Tel: 0723.39.11.39

Persoana contact Viorel Olteanu

Toti cei care vor sa trimita pachete cu ajutoare sunt rugati sa contacteze NEMO EXPRES, curierat rapid care asigura transportul GRATUIT catre Galati. Mai multe amanunte (telefoane, locatii) le gasiti aici. Pentru Bucuresti datele de contact sunt

Dispecerat
+4021-9392
+4021-2425778
+4021-2425765
Depozit
+4021-4571389
+4021-4571393
+4021-4571394

MOBIL NEMO EXPRES: +4-0722 348048
Adresa NEMO EXPRES: str. Reînvierii nr.2 sectorul 2 Bucureşti

Va asiguram ca tot ceea ce trimiteti va ajunge la sinistrati. Suntem sprijiniti de Jandarmeria Galati si Armata.

Va multumim din suflet pentru tot ce faceti pentru sarmanii oameni!

Echipa dinGalati

Ajutoare pentru sinistratii din zona Tecuci.

Pentru ca am primit mesaje din diferite zone ale tarii in care ni se cereau lamuriri cu privire la modalitati de transport spre Galati, va informam ca am primit sprijinul curieratului rapid NEMO EXPRES.

S-au alaturat in aceasta actiune Jandarmeria Galati, Crucea Rosie Romana si PRO FM, locatii unde s-au concentrat ajutoarele umanitare. Sunt in continuare asteptati toti oamenii care vor sa ii sprijine pe cei loviti de inundatii.

Multumim inca o data pentru sprijin si va asiguram ca toate lucrurile au ajuns si vor ajunge la sarmanii oameni.

Acum e momentul faptelor: sa strangem ajutoare pentru sinistrati

Deschideti inimile!

Dragii nostri vizitatori,

pentru ca am scris in site-ul nostru despre nenorocirile care s-au abatut asupra celor din zona Tecuciului, impreuna cu satele invecinate, consideram ca a sosit momentul sa strangem ajutoare pentru semenii nostri.

Am incercat sa mobilizam autoritati, dar, ca niciodata, nimeni nu a miscat ceva. Sau ce s-a miscat a fost prea putin! Cei indreptatiti sa coordoneze o situatie de criza sunt in continuare paralizati. Parca suntem abandonati de toata lumea!

Jandarmeria din Galati a organizat actiuni de intrajutorare. Nici mass media nu a prezentat pe larg nenoricirea, ci doar PrimaTV a inceput sa stranga ajutoare pentru sinistrati. Crucea Rosie Galati s-a implicat inca din prima zi!

De aceea, facem un apel la omenia dumneavoastra si va rugam sa contribuiti fiecare cu ce aveti ca sa ii ajutam pe sarmanii nostri galateni.

Deja azi, 11 septembrie 2007, pleaca un transport cu ajutoarele stranse de noi catre Tecuci si satele invecinate. E vorba de localitatile Berheci, Tepu, Gohor si Brahacesti (Toflea).

Nu facem politica, afaceri sau reclama pe seama nenorocirii celor inundati, ci doar va rugam sa fiti oameni!

Nimeni nu ii poate ajuta pe vecinii nostri, decat NOI:

cu imbracaminte si incaltaminte,

cu paturi, cuverturi

cu alimente si apa (sunt infometati de aproape o saptamana!)

cu cuvinte de incurajare si vorbe bune (scrieti cateva cuvinte care sa ii incurajeze)

cu masini pentru transportul ajutoarelor stranse deja

orice poate fi de folos sarmanilor.

Va rugam din suflet sa va opriti in drumul dumneavoastra si sa le cumparati cate ceva sarmanilor, care nu mai au absolut NIMIC!

Luati legatura si cu prieteni, colegi, rude, sefi, subordonati si strangeti din putinul fiecaruia, cate putin si pentru ceilalti semeni ai nostri. Chiar daca nu sunteti din Galati, luati legatura cu noi pentru ca OMENIA NU ARE LIMITE! Vom gasi impreuna o modalitate de a ajuta oameni. Nu conteaza varsta, ocupatia sau alte aspecte, oameni trebuie sa dovedim ca suntem cu totii!

Transmiteti acest mesaj la cat mai multa lume ca fiecare sa afle de suferinta semenilor nostri. Si simplul mesaj transmis mai departe e o fapta buna!

Pentru mai multe informatii va rugam sa luati legatura cu:

Constantin ASOFRONIE, Asociatia de Proprietari 884 – Galati

Adresa: Cartier Aurel Vlaicu (zona IREG), bloc I1, scara 3

Telefoane: 729. 013.141

0336.105.041

0723.391.139

0788.318.381

0747.035.307

Detalii harta Galati:

Harta punct colectare

Chiar daca nu aveti cum sa le transportati, vom gasi noi o modalitate de a ajunge la dumneavoastra si apoi la sarmanii nostri!

Va multumim din suflet!

Echipa dinGalati

Raiul sub ape (2)

In mod normal, o stire ca inundatiile din Moldova nu trebuie sa dureze mai mult decat apele iesite din matca sau decat viiturile.

Am preluat de pe site-ul www.realitatea.net fotografii din Tecuci, la care adaugam disperarea oamenilor. Pumnul nu trebuie ridicat spre Cer.

Nu cautam vinovatii, ci doar nu suntem de acord cu «ridicatul din umeri» al autoritatilor. Este inca o dovada ca statul roman, prin reprezentantii locali, este ABSOLUT DEZINTERESAT de soarta romanilor. In fata naturii dezlantuite, singurii care SUNT OBLIGATI sa-si pastreze luciditatea, sa ia masuri concrete sunt chiar reprezentantii statului.

Zile si nopti intregi de groaza foamei si a setei. Autoritatile ridica din umeri si vin mereu cu aceeasi placa «am fost luati prin surprindere». De ce nu sunt oameni si de ce nu fac nimic ?

Va veni cat de curand si vremea voturilor si iar vor veni la cersit ?

Cum mai pot avea tupeul ca sa apara in public (in piete, la evenimente, la TV) si sa promita marea cu sarea ?

De ce este nevoie sa fie cate o criza majora (incendii, accidente, inundatii sau alte catastrofe) pentru ca sa se ia masuri de prevenire ? Chiar nimeni nu se gandeste la lucrurile astea ? Statul atat de mult a degenerat, astfel incat singura grija a « lefegiilor » sa fie avansul si lichidarea, ciubucul si para-ndaratul ?

Va rugam sacomentati si sa va scrieti impresiile. O sa le transmitem mai departe.

08.09.2007 – Sfanta Marie Mica

Echipa dinGalati

Carti care ne pot schimba viata

In zilele actuale, cand tot ce ne inconjoara respecta “principiul minimei rezistente si al maximului profit” si cand superficialitatea, indiferenta si ipocrizia sunt ridicate la rangul de legi, axiome si principii, va propunem cateva minute de meditatie, care sa ne reintoarca la valorile clasice, traditionale si de bun simt.

Va invitam sa adaugati si sa motivati carti care ne pot schimba viata.

La Editura Mix exista deja o lista cu cateva carti. Acestea carti romanesti sunt aparute pe un interval mare de timp:

Noul Testament
Alchimistul, de Paulo Coelho;
Pescarusul Jonathan Livingstone, de Richard Bach;
Profetul, de Kahlil Gibran;
Profetiile de la Celestine, de James Redfield
India secreta, de Paul Brunton;
Autobiografia unui yoghin, de Paramahansa Yogananda;
Spiritualitatea tantrica, de Osho;
Intilniri cu oameni remarcabili, de George Ivanovici Gurdjieff;
Puterea extraordinara a subconstientului tau, de Joseph Murphy;
Eu sunt acela, de Nisargadatta;
Reguli de aur pentru fiecare zi, de Omraam Mikhael Aivanhov;
Eficienta in 7 trepte, de Stephen R. Covey;
Putere nemarginita, de Anthony Robbins;
Secretele succesului, de Dale Carnegie.

Personal, am citit cateva si imi pot permite sa fac observatii pe marginea listei:

1. De remarcat ca domeniile sunt social, spiritual, profesional.

2. Lipsesc cu desavarsire domeniile IT (tehnic), monden, politic.

3. In general, se cauta confirmari legate de intrebarile existentiale, de filosofia vietii si de perfectionarea unor principii de viata.

4. Deja cititori cei interesati de aspectele valoroase cu adevarat sunt stigmatizati de societate. Dar de fapt acuzatorii sunt victimele propriei ignorante, iar cuvintele de ocara se intorc impotriva lor, intocmai ca un bumerang.

Va invitam la mici comentarii despre pagini, randuri, cuvinte care ne pot imbunatati starea si ne pot aduce mici clipe de fericire.

Ideea e ca sa avem curaj sa le cititm!

Cu simpatie,

Viorel dinGalati

Curatenia de toamna in calculator

Cuvant inainte

Recomandarea echipei dinGalati este ca in sistemul dumneavoastra PC sa aveti instalate programe cu licenta. Incepand cu licenta de Windows si terminand cu celelalte aplicatii software.

Pasul 1. Browserul Web

Tocmai v-ati instalat Windows-ul pe calculatorul dumneavoastra. Si apoi ati tras si o conexiune de viteza la Internet. Va intrebam cat timp va trece pana veti vi atacati si infestati cu virusi, viermi si spioni? Sub 10 minute!!

Multi utilizatori cred ca navigarea pe Internet este relativ sigura cat timp nu fac download. Din pacate, exista oportunitati de a infesta un calculator datorita numeroaselor componente care vin integrate in browserele actuale (plug-in-uri, scripturi Java).

Pentru ca intotdeauna am sfatuit utilizatorii sa-si securizeze calculatoarele cand se conecteaza pentru prima data la internet va prezentam primele operatii care ar trebui sa fie suficiente pentru majoritatea utilizatorilor casnici. Mai intai, instalati browserul Mozilla Firefox. Apoi, instalati un antivirus.

De ce sa folosim Mozilla Firefox? Deoarce Internet Explorer este nesigur. Deoarece dumneavoastra credeti ca navigati „cuminte” doar pe site-urile din si pentru ca nu veti stii niciodata cand veti fi atacat de un spion (program spyware) – mai ales daca nu aveti instalati SP2 pentru Windows XP.Va sfatuim sa instalati Mozilla Firefox, iar Internet Explorer sa il folositi doar pentru upgrade de Windows. Asta in conditiile in care Microsoft a imbunatatit vesiunea Internet Explorer 7, acest browser este integrat in sistemul de operare, ceea ce reprezinta o cale de atac direct asupra Windows-ului.

In plus Firefox are mai multe plug-in-uri disponibile care va permit protectii suplimentare. Vizitati security and privacy extensions

Pasul 2. Antivirusul

Si a venit randul antivirusului. De obicei, utilizatorii casnici nu isi instaleaza antivirusul deoarece singurele programe antivirus de care au auzit decat de doua programe si in care au incredere sunt Norton Antivirus si Kaspersky Antivirus. Acestea sunt scumpe pentru utilizatorii casnici (sau necesita eforturi mult prea mari pentru a fi piratate). Sau pentru ca incetinesc foarte mult calculatorul, avand nevoie de resurse multe. Pentru a rezolva si problema aceasta recomandam solutiile gratuite precum AVG Antivirus Free Edition. Pentru un utilizator casnic antivirusul acesta foloseste mult mai putine resurse decat solutiile comerciale. O alta alternativa este Avast Home Edition, deasemenea foarte popular si gratuit. Singurul dezavantaj este limitarea la utilizare pe un an. Dupa aceea trebuie reactivat, tot gratis.

Pasul 3. Antispy

In ultimii ani spionii (Spyware) sunt prezenti pretutindeni. Trebuie sa aveti grija la orice download, la orice mail citit si orice site vizitat.

Ca si programele antivirus exista foarte multi antispy. Noi va recomandam instalarea Windows Defender, Ad-aware Free Edition si Spybot Search and Distroy

Pasul 4. Update-urile automate

Este foarte important ca toate programele sa fie cu update-urile si patch-urile la zi. Multe firme folosesc optiunile de update automat pentru programe, care isi verifica singure disponibilitatea unor noi versiuni.

Windows-ul poate fi configurat sa isi faca singur update-urile (automatically check for updates), sa faca download la ele si sa le instaleze. Acelasi lucru e valabil pentru Microsoft Office, Mozilla Firefox si programele antivirus.

Pentru antispy trebuie facut update-ri cel putin o data pe saptamana.

Pasul 5. Phishing.

Phising-ul („pescuitul”) este actiunea prin care cineva este pacalit sa transmita informatii confidentiale. De exemplu un e-mail primit de la „banca” sau sistemul de plati prin card Paypal prin care se atrage atentia asupra unui fapt foarte urgent, gen verificare de date personale. Dati clic pe o legatura din mesaj pentru a ajunge la site-ul „bancii” personale. Din pacate, nu acesta este locul in care ati ajuns, chiar daca seamana cu originalul. Tocmai sunteti invitati sa transmiteti informatii confidentiale catre alt destinatar care, cu siguranta, le va folosi impotriva dumnevoastra. Deci NU TRANSMITETI coduri PIN, parole sau orice informatii de siguranta pe Internet! Bancile nu vor cere niciodata acest lucru! Un caz notoriu de Phishing este cel al Bancii Comerciale Romane.

Pentru Mozilla Firefox exista extensii integrate in browser, Firefox has anti-phishing. Daca utilizati Internet Explorer versiunea 6 trebuie sa aveti instalat si Google Toolbar. Incepand cu versiunea 7 IE are integrat protectia antiphishing.

Tip: daca nu aveti nevoie de tranzactii on-line (inca nesigure in Romania) dezactivati protectiile antiphishing fiindca incetinesc foarte mult navigarea pe Internet.

Pasul 6. Firewall

Pentru utilizatorii de Windows este obligatorie activarea Windows Firewall. Acesta este instalat din oficiu in cazul Windows XP cu Service Pack 2 si Windows Vista. Interfata este intuitiva, in sensul in care un program vrea sa foloseasca conexiunea la retea va va intreba daca i se permite accesul acestui program si va memora optiunile alese.

Cititi si pricepeti intotdeauna mesajele afisate. Luati deciziile corecte, iar daca nu puteti, urmati recomandarile programului (sunt scrise si evidentiate ingrosat in ferestre).

Bonus: Protectia copiilor

Internetul poate deveni periculos pentru copii. Asta o spunem deoarece multe sisteme au fost afectate datorita faptului ca utilizatorii si-au lasat copiii sa navigheze fara nicio supraveghere si protectie. Inchipuiti-va ca in loc de CartoonNetwork.com veti gasi adrese de site-uri deocheate.

Glubble este o extensie Firefox, care asigura navigarea pe Internet in conditii sigure pentru copiii utilizatori. Glubble alcatuieste o lista cu site-uri in care copiilor li se permite navigarea. Mai tarziu, cand ,dumneavoastra ca parinte, va veti loga, veti putea valida cererile de acces. Mai mult, Glubble modifica rezultatele pe motoarele de cautare, intorcand numai site-uri sigure pentru copiii dumneavoastra.

Pentru orice alte informatii din domeniul IT, specialistii dinGalati va stau la dispozitie. Trimiteti mesaje pe adresa echipa@dingalati.ro sau dati telefon la 0236.318.318, 0723.39.11.39, 0742.782.800, 0788. 318.318.

Avem solutii excelente pentru utilizatorii casnici, pentru firme si mari companii.

03 septembrie 2007

Cu stima,

echipa dinGalati,