Terminatiile pentru domeniile Internet, la liber

Social Bar

Începând cu anul viitor, aproape orice cuvânt va putea fi folosit în loc de popularul “.com” ca terminaţie a unei adrese de pagină web. Acest lucru va deschide uşile unor viitoare site-uri ca www.profasexy.xxx sau www.prefectura.bucuresti.

Decizia a fost luată joi de organizaţia care se ocupă cu problemele tehnice legate de internet, ICANN, (acronimul de la “the Internet Corporation for Assigned Names and Numbers”, Corporaţia Internetului pentru Atribuirea de Denumiri şi Numere), o organizaţie non-profit cu sediul în Marina del Rey, statul California, care doreşte să “sporească diversitatea şi competiţia”, citează USATODAY.com în ediţia electronică.

Se pare că cel puţin unul dintre cele două scopuri va fi atins cu siguranţă, ba chiar va depăşi orice aşteptări.

Ştirea ar putea să deschidă cutia Pandorei în lumea internautică, mai ales în lumea brandurilor consacrate care vor trebui să cumpere cam toate domeniile ce ar putea avea legătură cu numele lor. Toată operaţiunea s-ar putea dovedi foarte costisitoare, chiar si pentru companiile foarte mari. O terminaţie “personalizată” ar putea sări de 100.000 de dolari, mai ales că domeniile populare vor putea fi chiar scoase la licitaţie.

Nu se ştie încă ce reacţii vor veni din partea internauţilor, sau dacă site-urile vor fi mai uşor sau mai greu de găsit. Dar, după cum bine a spus Avi Silberschatz, şef de catedră al departamentului de ştiinţă din cadrul Universităţii Yale, citat de USATODAY.com, foarte puţini oameni mai tastează direct adresele de web, “’Yale.edu’ … ‘whitehouse.gov’ … cine le mai ţine minte pe toate?”, tot ce trebuie să faci este să cauţi adresa pe Google.

Pentru toţi dintre voi care se gândeau că vor fi mai rapizi decât Coca-Cola la adăugat terminaţia magică, veştile nu sunt îmbucurătoare. O terminaţie identică cu numele unui brand consacrat poate fi interzisă, dar orice altă variaţie este permisă. Nu sunt acceptate nici terminaţiile cu conotaţii geopolitice care sunt revendicate de guverne sau alte grupuri (de exemplu “.romania”).
Marii câştigători din această modificare a regulilor vor fi companiile care vând nume de domenii, ca Network Solutions sau GoDaddy.com. Experţii spun că ar putea fi o viitoare “mină de aur” pentru astfel de companii.

Ariticol preluat din www.gandul.info, 27.06.2008

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *