Tag Archives: lider

Lipsa unei viziuni

De 20 de ani bajbaim prin labirintul “democratiei” si “libertatii”. Tot ceea ce spun aici si acum este valabil pentru intregul numit Romania. Deci, imaginati-va harta Romaniei cum orbecaie si cum este aruncata de ici-colo, precum o frunza in bataia vantului. Nu am avut si nici nu avem in fruntea noastra un lider cu o viziune clara de cine suntem si incotro ne indreptam. Tot felul de activisti de partid sau progenituri derivate din peceristi au ajuns la carma tarii si au facut manevre dupa interese mici, mici, foarte mici si meschine.

Am crezut ca aceasta criza va duce la o puternica asanare si curatiti fiind de incompetenti, anti-romani si anti-oameni, vom putea sa ne revenim ca dupa un mare razboi. Chiar daca razboiul era cu noi insine si cu ceea ce am “construit”. Din pacate, miscarile si evolutia sunt procese care dureaza foarte mult pe scara timpului, adica generatii umane. Si noi avem doar o viata.

Va mai dura inca foarte multa vreme aceasta bajbaiala. Prea mult. Unul din semnele indreptarii va fi reaparitia respectului reciproc. Pana atunci, lipsa unei viziuni va naste monstri si va duce la multe victime.